Stau pe ultima treaptă

A unui loc necunoscut

Șireturile dezlegate desenează peisajul

Unei prizoniere pierdute in propria lume

Ochii mei nu se potrivesc cu privirea plânsă

La fel cum cicatricele nu se împletesc pe piele.

Stau pe ultima treaptă

A unui loc ce il numeam cândva

acasă

Lumea in jurul meu işi dansează serotonina

In timp ce eu număr secundele unui timp ce aleargă

Iar stele imi zâmbesc fară încetare.

Gandul meu ștrengar se ascunde

de mintea mea furată

În timp ce luna imi luminează chipul

care se clatină in speranța zilei de mâine.

Stau pe ultima treaptă

A unei lumi distruse

şi simt

că se apropie ploaia.